Schimbări în PSD Dolj. Deşi sună ciudat, chiar au apărut schimbări în PSD Dolj, buricul pesedist al ţării. Astfel, veşnicul preşedinte al filialei, deputatul Ion Călin, va fi revocat din funcţie de colegii săi şi apoi înlocuit cu Ion Prioteasa. Totul urmează să se întâmple la conferinţa de alegeri de pe 1 februarie.
Într-o conferinţă de presă de azi, mai marii de la judeţ au anunţat oficial schimbările. Motivul cu care au ieşit în faţă este blocajul decizional de la nivelul filialei. Cu alte cuvinte, în Biroul Permanent, propunerile lui Călin erau acceptate de el şi de încă două persoane, restul de 18 membri punându-se de-a curmezişul.
De remarcat însă propoziţia pe care Prioteasa a folosit-o la începutul motivaţiei pentru îndepărtarea din funcţie a lui Călin: „Domnul Călin şi-a alterat relaţiile interpersonale cu majoritatea membrilor Biroului Permanent.“ Este mai importantă decât blocajul decizional invocat ulterior.
Adevăratele motive le ştiu doar ei. Şi alte câteva persoane apropiate lor. Cert este că Ion Călin e singurul om politic pe care Solomon nu a reuşit să îl învingă într-o confruntare directă, fie ea şi în interiorul partidului. Drept pentru care Solomon a şi plecat din PSD. Atunci, ca şi acum, sau poate într-o mai mică măsură, nimeni nu îi dădea multe şanse lui Călin. Situaţia este însă puţin diferită acum. Călin e mai bătrân, Geoană are mai multă experienţă în fruntea PSD. În plus, Călin are mai mulţi duşmani declaraţi.
Iar aceştia şi l-au ales reprezentant pe Ion Prioteasa. Vor să îl scoată pe el preşedinte. Iar Prioteasa pare că a acceptat, dar nu pe termen lung. De altfel, singur a spus-o azi în conferinţă: e posibil ori să nu accepte deloc, ori doar până trec alegerile locale.