Ce au nemţii cu telefonul nostru?

Mai mult să îmi crape ochii azi în faţa monitorului când am citit cum au sărit ca arse ziarele de prin UE, partea de vest, dar şi câţiva europarlamentari, la vestea că Nokia a hotărât să închidă prăvălia din Germania şi să se axeze mai mult pe prăvăliile din România şi Ungaria.

Sunt indignată sincer în faţa indignării măriilor lor Occidentalii, care le plâng de milă celor două mii de muncitori germani ce vor rămâne fără serviciu. Mă întreb zecilor de mii de muncitori români, rămaşi fără serviciu în toată ţara pe măsură ce mamuţii industriei comuniste se transformau în schelet, cine le-a plâns de milă? Câte publicaţii internaţionale au făcut atunci campanie „salvaţi muncitorul român“, cum fac acum „salvaţi săracul muncitor german“? Câţi europarlamentari au luat atunci cu asalt microfonul din sala lor frumosă de şedinţe să ceară socoteală cuiva că au rămas oamenii fără lucru?

O să îmi spuneţi că pe vremea când mamuţii se transformau în schelet, România nu era în Uniunea Europeană, şi deci nu intrase în jocul ăsta de neînţeles al directivelor, regulamentelor, recomandărilor, cutumelor şi principiilor europene.

Bine, să zicem că admit observaţia. Atunci, încearcă cineva să îmi explice de ce nu a sărit nimeni de fund în sus de grija muncitorilor de la Daewoo? Căci nimic nu poate fi mai rău în viaţa ta de muncitor în uzină, decât să îl vezi cu ochii tăi pe Făt Frumos American cum vine şi îţi preia fabrica, promiţându-ţi o zi de mâine ca în filme, şi apoi să vezi, tot cu ochii tăi, cum balaurul european se pune de-a curmezişul în povestea ta internă.

Aşa că, permiteţi-mi să nu mai înţeleg nimic din basmul european. Avem sau nu avem piaţă liberă? Avem sau nu avem economie bazată pe principii capitaliste? Suntem sau nu democratici în Uniunea asta Europeană? Preţuim sau nu libertatea (în mişcare, în gândire, fără graniţe) câştigată de Bătrânul Continent după o istorie ondulată, multă şi greoaie?