Preşedintele Franţei e periculos. Riscă să arunce în aer nu doar relaţiile actuale din interiorul Uniunii Europene, ci chiar Ideea europeană în sine. Omul face nişte gesturi doar ca să iasă în evidenţă. Sau, poate, să se uite dimineaţa în oglindă şi să rânjească la sine: “Sunt un al doilea Napoleon!” Însă e doar un jolly joker. Aşa mi-a lăsat mie impresia. Spre exemplu, ultima sa idee de care am auzit, e una cretină. Omul vrea să înfiinţeze Uniunea Mediteraneană. Adică, o mini-UE, doar cu state Mediteraneene. Nu a precizat dacă în calculele sale creţe intră şi nordul Africii, cert este că ideile lui îi cam lasă pe oamenii politici adevăraţi fără replică.
Mi-e greu să mă apuc acum să analizez ce ar însemna o mini-UE, în sânul UE, care să aibă graniţe până dincolo de UE. Cert e că măcar actuala preşedintă a Uniunii, Slovenia, a declarat de la bun început că este împotriva unei asemenea idei. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla în ultimele şase luni ale lui 2008, când „Sarkozy înşişi“ va avea în mână preşedinţia UE.
Mai multe detalii:
Slovenia critică ideea franceză a „Uniunii Mediteraneene“
Ţara care deţine preşedinţia UE de la 1 ianuarie 2008, Slovenia, a criticat propunerea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy de a înfiinţa Uniunea Mediteraneană, care ar urma să facă legătura între ţările riverane Mării Mediterane, având Turcia ca limită a clubului.
În alocuţiunea sa susţinută miercuri, 16 ianuarie, în faţa parlamentarilor europeni, despre planurile Sloveniei pentru preşedinţia de şase luni, premierul sloven Janez Jansa a fost de acord că relaţiile UE cu statele mediteraneene ar trebui să fie mai strânse.
Dar făcând aluzie la planul lui Sarkozy, el a spus: „Nu avem nevoie de o duplicare a instituţiilor sau de instituţii care să concureze Uniunea Europeană, instituţii care să acopere o parte din UE şi o parte din vecinătatea ei.“
„Uniunea Europeană este un întreg, o singură entitate, şi numai astfel poate reprezenta un ajutor în menţinerea păcii, stabilităţii şi progresului în vecinătatea noastră şi într-un context mai extins“, a adăugat domnul Jansa.
Franţa, deţinătoarea viitoarei preşedinţii de şase luni a UE, intenţionează să organizeze un summit în iulie pentru a discuta ideea Uniunii Mediteraneene.
Exprimată la scurt timp după ce Sarkozy a devenit preşedintele Franţei, ideea UM a cauzat neplăceri la Bruxelles, deoarece este văzută ca o copie a structurilor UE, care ar urma să acopere relaţiile cu ţările mediteraneene.
În plus, ideea lui Sarkozy este percepută de mulţi ca fiind o cale alternativă pentru Turcia, dacă ţinem cont că preşedintele francez se opune ferm candidaturii Turciei pentru a deveni stat membru UE.
Germania şi-a exprimat şi ea îngrijorarea faţă de planul preşedintelui francez, afirmând că acesta riscă să divizeze Uniunea Europene.
Într-o declaraţie un pic înţepătoare la adresa Franţei, ţara care umbreşte Slovenia făcând publice propriile planuri pentru preşedinţia UE pe care o va deţine în a doua jumătate a lui 2008, Jansa a spus: „Sperăm că prietenii noştri de la Paris nu vor avea nimic împotriva noastră, dar şi noi vrem să conducem Europa cu o viziune.“
(sursa: EUObserver)
Ideea de Uniunea Europeana este destul de fragila avand in vedere ca la ora actuala UE este condusa de Franta si de Germania ceea ce naste o serie de nemultumiri. E clar faptul ca UE are nevoie de resurse si e dependepta de Rusia. Prin UM Franta vrea sa-si extinsa influenta in Orientul Mijlociu si Africa , ce nu e de inteles? Franta a avut in nordul Africii multe colonii si e in interesul ei sa aibe relatii bune cu statele astea. Nu e nimic traznit , toti au un interes propriu si personal iar UE se va dovedi in timp a fi o utopie. De ce crezi ca luna trecuta berlusconi s-a intalnit cu liderul LIBIAN care e un mare dictator si criminal in viata sa semneze un acord? ne miram degeaba
iar ideea nu e noua…apropo…are aproape 10 ani