Bulevardul european, umbră ceauşistă

Singurul mod în care te poţi plimba cu o figură admirativă de la kilometrul zero al Craiovei până la ieşirea dinspre Billa, este să îţi imaginezi că te aflii într-un muzeu al monştrilor comunismului. Numai într-un asemenea amplasament şi-ar putea găsii locul blocurile care mărginesc bulevardul Nicolae Titulescu – da, acel bulevard care se află veşnic „în lucrări”.

Pentru că, dacă nu îţi imaginezi că te plimbi într-un muzeu şi eşti conştient că te aflii, de fapt, în oraşul tău – pe cât de urât, pe atât de real, rişti să devii depresiv. Cea mai bună abordare este totuşi ignoranţa. Starea pe care ne-o însuşim cu toţii când trecem indiferenţi printre blocurile care mai au puţin şi cad pe noi în toată splendoarea hidoşeniei lor.

Turnuri degradate gradual

Cele mai lipsite de culoare blocuri „la vedere” ale Craiovei – adică blocurile pe care vizitatorii le observă inevitabil când traversează oraşul, sunt cele de pe bulevardul Nicolae Titulescu. De fapt, giganţii din beton insistă să introducă o nouă categorie în paleta de culori a lumii: griul maroniu, găunos şi cojit al blocurilor lui Ceauşescu. Turnurile care îţi urâţesc întâia dată privirea pe traseul menţionat sunt cele peste care dai după ce treci de Schmit. Degradarea lor se produce treptat, începând cu parterul. Şi asta pentru că, mai aproape de pământ, sunt nişte bieţi copaci care maschează urâciunea faţadei. Până la ultimul etaj, faţada în sine dispare şi rămâne un schelet bolnav, dezvăluit fără voie de cojile din pereţi care s-au desprins sub povara timpului.

După blocuri

După blocurile cu vedere la bulevard, se află alte blocuri. Spre deosebire de primele, ele sunt şi mai bolnave. Parcă nu mai văd şi nu mai aud de mult, parcă sunt scalpate şi puse la conservat fără formol. Parcă sunt împietrite în cădere şi imploră să se întoarcă în pământ. E o imagine care ar trebui să descrie urâtul în orice dicţionar cu imagini. Când vezi totuşi o gospodină cum scutură cu voioşie faţa de masă pe geam, drept în grădina din faţa blocului, îţi dai seama nu neapărat că obiceiurile rele ale românilor vor supravieţui integrării în orice-o fi, ci că oamenii trăiesc în spatele acelor pereţi atât de urâţi. Că, practic, singurul lucru care le oferă intimitate, în raport cu exteriorul, sunt aceşti pereţi decăzuţi. Şi poate că locuitorii unui oraş european merită mai mult.

O platformă de beton şi trei fiare ruginite

Tot în spatele blocurilor de la bulevard poţi observa o platformă de beton, înconjurată pe ici pe colo de un gard ruginit, care are în capete câte două bare, ruginite şi ele. Platforma asta, în lumea civilizată, s-ar traduce prin teren de sport. O mână de copii joacă fotbal acolo, în aceeaşi hipnoză sub care ne aflăm cu toţii: obişnuinţa cu locurile urâte. Sau, mai degrabă, lipsa posibilităţii de a alege. Până la urmă, unde să îşi consume copilăria? Terenurile de sport din cartiere sunt într-un fel cireaşa de pe tortul oraşelor europene. Cine a vizitat oraşe de mărimea Craiovei din Uniune, a văzut cu siguranţă astfel de terenuri în cartiere. Craiova însă oferă o platformă de beton şi trei fiare ruginite, ca şi cum ar mai conta cireaşa, dacă tortul oricum nu există.

Cratere în Şcoala 12

Acelaşi bulevard Titulescu oferă o imagine destul de clară a infrastructurii de învăţământ: Şcoala 12. Mai exact, faţada Şcolii 12. Pe care este greu să o observi, pentru că privirea îşi e inevitabil obstrucţionată de craterul aflat în zidul de la intrare. Mai contează că şcoala are termopane?

Până la urmă, şi blocurile de vizavi au termopane. Dar, măcar o dată, să ne uităm dincolo de termopane şi să vedem cum se prelinge smoala pe zonele dezbrăcate de vopsea ale pereţilor lor laterali. Câteva blocuri mai încolo, Craiova oferă o nouă privelişte numai bună de pus în albumele urâtului: buruieni crescute în zidul decojit al parterului unui bloc.

Mutanţii comunisto-capitalişti

Poate cea mai interesantă imagine de pe bulevardul Titulescu este totuşi cea a blocurilor-mutant. Cu alte cuvinte, blocurile ale căror faţade sunt pe jumătate renovate şi pe jumătate căzute. Bulevardul e un exponent de excepţie al acestor mutaţii din logica arhitectonică a oraşului. Pentru că, la parter, s-au deschis tot felul de societăţi comerciale, expresii ale capitalismului: frizerii, marketuri, cabinete medicale, cabinete de avocatură, societăţi de investiţii financiare. Proprietarii lor au avut grijă ca faţada afacerii să fie şi ea capitalistă. Au pus mâna pe gletieră şi au acoperit cariile bocurilor, apoi au pus mâna pe bidinea şi au vopsit în nuanţe plăcute pereţii din exterior. Ce te faci însă când etajele 1 şi 2 se descompun practic peste afacerea ta? Nimic. Nu ai ce să faci.

Balconul Julietei

Şi când credeai că le-ai văzut pe toate de pe bulevardul Titulescu, nu ai cum să nu te opreşi în faţa unui balcon şubred, pe jumătate îngrădit cu bare de fier, pe jumătate zidit, de la etajul I al unui bloc din apropierea Billa. Contrastul e evident, cu atât mai mult cu cât sub balcon este faţada renovată a cabinetului unui medic de familie. Şi nu ai cum să nu te gândeşti că dacă respectivul ar fi fost balconul Julietei, printr-o ghiduşie a soartei, atunci Romeo ar fi fugit mâncând pământul de sub el, de frică să nu i se prăbuşească în cap.

Înainte, nr. 6