Unul dintre cei mai longevivi primari ai Craiovei, Vasile Bulucea, a încetat din viaţă azi de dimineaţă, din cauza unei boli a sângelui.
Bulucea a fost primarul Craiovei în mandatele 1973 – 1977, 1996 – 2000 şi 2000 – 2004, îndeplinind şi funcţia de ministru al Transporturilor pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.
În timpul Revoluţiei din 1989 deţinea funcţia de viceprimar al Bucureştiului.
Vasile Bulucea avea 77 de ani şi suferea de o boală a sângelui, manifestată printr-un deficit de trombocite. Starea sa de sănătate se înrăutăţise în ultimele luni, când a ajuns în stare gravă la secţia de terapie intensivă a Spitalului nr. 2 Filantropia. Decesul a survenit însă în locuinţa sa, marţi dimineaţa la ora 6.00.
De numele lui sunt legate câteva investiţii importante din Craiova, cum ar fi Velodromul din Parcul Nicolae Romanescu, îmbunătăţirea şi extinderea reţelei de iluminat public prin contractarea firmei Luxten, dar şi diferite proiecte de infrastructură – bulavardele Râului, Gării şi Romaneşti.
Cu bune şi cu rele, nu poate nimeni nega faptul că Bulucea a marcat destinul Craiovei. Dumnezeu să-l odihnescă!
UPDATE: Reacţie Antonie Solomon
Deşi cunoscut ca principalul adversar al lui Vasile Bulucea pe vremea când acesta conducea primăria între 2000 şi 2004, Antonie Solomon a fost printre cele mai afectate personalităţi craiovene de moartea fostului său şef.
„Vasile Bulucea mi-a marcat efectiv viaţa în societatea şi în politica doljeană. A fost un om deosebit, dar parcă neînţeles de vremuri, mai ales din cauza vârstei şi a faptului că oraşul avea nevoie de o dezvoltare în pas cu timpurile. A fost un om neranchiunos, aşa cum mulţi nu mai sunt capabili să fie. I-am admirat întotdeauna dârzenia şi punctualitatea. Mereu a lucrat aşa: venea dimineaţa devreme în primărie şi ajungea acasă foarte târziu. A fost un om deosebit, care m-a marcat. Să îi fie ţărâna uşoară!”, a spus Solomon.
Înmormântarea va avea loc joi, la cimitirul Ungureni, în jurul prânzului.

[...] Citeste tot articolul-> [...]