Sunt preşedinte în statul Gigel

România este o ţară democratică. „Democraţie = formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită puterea.” Care putere? Şi care popor?

În niciun caz cele din cărţi. În niciun caz cele din Tratatul de Drept Constituţional al lui Dănişor, sau din orice altă lucrare de teorie politică. În niciun caz puterea ca decizie de guvernare a unei societăţi sau ca logică de dezvoltare. Puterea – adică pârghii de făcut bani şi de strâns şi mai multă putere. Adică ocazia să stai la o masă cu alţi oameni aflaţi la putere, pentru a vă ajuta reciproc să păstraţi obiectul în cauză.

Puterea, adică entitatea abstractă proiectată de existenţa noastră, ca popor, şi de nevoia noastră de organizare, care nu serveşte decât spre îmbuibarea altora. Unii care trăiesc într-o lume paralelă cu a noastră. O lume care nu a auzit de cuvântul „huroaie” şi care nu ştie că porumbul se prăşeşte ca să scape de pălămidă. O lume care nu ştie să stea la coadă să-şi plătească factura de la CEZ şi care habar nu are cât costă un bilet de tramvai.

Sper că aţi înţeles că puterea asta nu este cea despre care se vorbeşte la televizor, ci este o lume în care toţi foştii, prezenţii şi actualii politicieni trăiesc, indiferent de culoarea lor politică. Singurul moment în care cele două lumi se intersectează se întâmplă o dată la patru ani. Acest moment este aproape, o să aibă loc pe 30 noiembrie. Pun pariu că aţi început să îi vedeţi faţă în faţă tot mai des pe cei care în ultimii patru ani au trăit în cealaltă lume, tocmai mulţumită intersectării „bisecte”. Intersectare care mă aduce la popor.

Care popor? Aveţi cumva impresia că vă aparţine în vreun fel puterea? Puteţi să o pipăiţi cumva? Măcar cu ochii închişi, în gând? Aveţi cumva impresia că participaţi la luarea deciziilor pentru bunul mers al societăţii? Sau că măcar sunteţi luaţi în calcul când deciziile sunt luate? Puterea cărui popor este democraţia noastră? Credeţi că însemnaţi ceva pentru cei care se vor votaţi? Sunteţi cu toţii nişte statistici. Sunteţi acei „la sută” din sondaje. Sunteţi o unitate dintr-o categorie target – tineri, pensionari, studenţi, muncitori, şomeri. Sunteţi o cifră dintr-un tabel cu voturile pe secţii la alegerile locale, adică la simularea momentului zero de pe 30 noiembrie. Şi, atenţie, aproape că nici nu sunteţi o variabilă în ecuaţia care duce la rezultatul alegerilor.

Sunteţi şi voi că trebuie să fiţi. Cineva trebuie să joace rolul poporului în povestea asta şi unde găseşti câteva milioane de fraieri o dată la patru ani?

Aşa că, dacă vreţi democraţie, nu aveţi decât să vă creaţi propriul stat. Ca de exemplu, statul Gigel. Voi vă faceţi legile de funcţionare, voi hotărâţi cu cine stabiliţi relaţii externe şi voi aveţi grijă de afacerile interne. Deci, dacă vă gândiţi mai bine, deja sunteţi un soi de stat, pentru că, timp de patru ani, doar voi aveţi grijă de voi. Cu diferenţa că cele 22 de milioane de state Gigel plătesc taxe şi facturi încasate ghici de cine. De putere.