Fabulă scrisă acum o jumătate de secol

Societatea s-a degradat atât de mult, încât acum pupăza a ajuns ea însăşi ministru sinistru

Pupăza „democrată”

de Vasile Militaru

În pădurea lor odată, la un bal,
În „carnaval”,
Bal cu „tombolă” bogată,
Dat pentru ajutorarea puilor orfani de tată,
S-antâlnit o făzăniţă c-o pupăză „democrată”…

Făzăniţa, neam de viţă,
Cum e orive făzăniţă,
Purta o rochiţă simplă, strânsă mult pe talie,
Ca ţesută din petale aurii de dalie,
Fără nicio „garnitură” să facă senzaţie,
Ceea ce-o făcea să fie toată-n tot o graţie!

Pupăza, ca să turtească tot soborul de la bal,
Se-mbrăcase, zicea dânsa, în „costum naţional”
Zorzonat cu panglicuţe de mătase ţipătoare,
De la cap pân’ la picioare;

Peste creştet îşi pusese o maramă-n zece iţe,
Numai flori de margarete, albăstrele şi crăiţe;
Ochii-ncercănaţi cu vânăt şi-ncărcaţi cu foc de stele;
Ghearele, numai inele;

Pe sub guşă, sălbi de aur: galbeni mari şi mahmudele,
Bogăţii ce la picioare i le-au fost putut aşterne
Pupăzoiul ei destoinic, care-n trei, patru „guverne”,
Peste păsări, în pădurea dintre Dunăre şi Nistru,
Tot mereu a fost ministru,
Tolănit pe scumpe perne:
La Domenii, la Finanţe, la Război şi la Interne,
(Căci şi păsările-n codru au, şi nu arar siniştri,
Peste ele: ulii, vulturi, ca şi pupăzoi miniştri!…)

Astfel deci înzorzonată pupăza de proastă viţă,
Privind balul plin de păsări, zise către făzăniţă:
- Vai, ce fără gust se-mbracă sexul nostru, cuconiţă!
Ia te uită, par-igzamplu, dumneata, la rândunică:
Nu m-aş îmbrăca asemeni nici de frică!
Plină de fasoane toată, cică face lumea praf,
Când o vezi săltând pe sârma firelor de telegraf!
Ce zici dumneata, apoi,
Despre doamna piţigoi?
Mică, numai cât aluna,
Face veşnic pe nebuna:
Mie, nici ca servitoare nu mi-ar place aşa una!
Însă, una ce nu place nici chiar boului ce paşte
E madam scatiu; priveşte-o: parc-ar fi un ou de Paşte!
Ceea ce însă de ele face-mă să fug mereu,
E că toate aceste doamne au un miros foarte greu!

Eu, mă ştii, sunt „democrată”,
Cum e şi bărbatul meu,
Însă nu cu-asemeni gloată!
Şi, dacă-am venit acuma între ele aici, cum vezi
E că n-am avut ce face, făzăniţă, să mă crezi;
Pentru că, numai prin votul ce-l va da acest popor
Fără gust la-mbrăcăminte şi-aşa greu mirositor,
Pupăzoiu-mi va fi iarăşi pus „ministru”-n viitor!

Făzăniţa, indignată, n-a putut atunci să tacă
Şi-a zis pupezei, cu scârbă, sărind iute pe-altă cracă:

- Vai de sufletul acelui neam sortit pe veci să fie
Cârmuit sub sfântul soare de-o aşa „Democraţie”
Şi ferească-ne Presfântul Dumnezeu de-aşa sinistru,
Să mai vină înc-odată pupăzoiul tău ministru!