Şcoala a început azi şi cu nota maximă

În Sadova, Dolj, există o şcoală complet atipică în România de azi: copiii ţiganilor merg la şcoală şi învaţă bine, nimeni nu face diferenţă între ţigani şi români, iar şcoala în sine, deşi se află departe în sudul Doljului, este recent modernizată, are autorizaţie sanitară, are mobilier complet nou, toaletă în interior şi arată mai bine decât multe şcoli din oraş.

„Bine aţi venit, clasa a VI-a B, în noul an şcolar 2009/2010!” scrie rotund, caligrafic, pe tabla practic neîncepută. Totul miroase a nou. Gresia de pe hol nu alunecă prea tare, iar vopseaua proaspătă, pastelată care acoperă pereţii nu şi-a pierdut încă mirosul înţepător. Băncile din clasă stau în şir una câte una, fiecare pregătită pentru coatele câte unui elev, ca în filmele americane. Albe, aşteaptă într-unul din cele patru rânduri să fie mâzgălite cu formule matematice, desene sau declaraţii de dragoste. Chit că le fură copiilor „colegul de bancă”, le oferă, în schimb, spaţiu suficient pentru sine şi o poziţie corespunzătoare a spatelui. Lumina intră gălbuie şi caldă prin draperiile noi, îngroşând liniştea. Liniştea dinaintea avalanşei de elevi, al căror vuiet se aude înfundat în curtea şcolii. Şcoala Generală din Sadova.

Cine s-ar fi aşteptat ca tocmai aici să găsească o şcoală de ţară care arată mai bine decât una de la oraş? Şi cu atât mai mult într-un an în care imaginile cu şcoli gri, dărâmate şi murdare transformă şcoala românească într-un coşmar. Sadova, comună din sudul Doljului cu 9.000 de locuitori, e specială nu doar pentru că se află în centrul bancurilor cu olteni scrise de băieţii de la Vacanţa Mare. Aici, creşterea demografică este explozivă. Autorităţile doljene susţin chiar că ar fi cea mai mare din ţară. Explicaţia e una simplă: în Sadova, populaţia majoritară este romă. Şi tocmai pentru că avem de-a face cu o explozie demografică, în Sadova există două şcoli. Una a fost luată pe sus de „o tornadă apărută de nicăieri” în 2002 şi modernizată în 2007, iar cea de-a două a fost scoasă astăzi din cutie. O „cutie” care a costat peste trei milioane de lei, din bani de peste tot – de la Banca Mondială, de la Guvern, de la Consiliul Judeţean.

„Ne place, maică. Sigur că ne place. Cum să nu? Ne e drag, că parcă am rămâne şi noi cu ăştia micii”, spune o bătrânică îmbrobodită, care proteja cu privirea un princhindel din zidul speriat de princhidei ce se aşezaseră în primul rând la serbarea de deschidere a anului şcolar. Cu urechile ciulite şi picioarele încrucişate, cu privirile în pământ şi cu ghiozdănelul atârnând incomod de câte un umăr minuscul, generaţia de clasa I era singura extrem de atentă la serbare. Este imposibil de descris sentimentul conturat de ochii lor mari şi curioşi în fiecare om pentru care „15 septembrie” nu mai înseamnă de mult un început.

Colegii lor mai mari aşteptau în afara şcolii să se termine discursurile. Apoi au luat cu asalt sălile de clasă, împinşi de la spate mai mult de curiozitate decât de dorul de profesori. „Mamă, mamă, cât de mişto e! Nici nu se compară cu clasa ailaltă de anul trecut!”, e una din sutele de păreri ale elevilor de gimanziu care vor învăţa în şcoala cea nouă. Niciunul, dar niciunul care a intrat azi în şcoală, nu a ratat toaletele, situate aproape de intrarea principală. Toţi se minunau cât sunt de curate. „Curge şi apă!”, exclama unul. „Avem oglinzi!”, spunea o fată. Fosta toaletă zace părăsită undeva în spatele curţii interioare.

Discriminare? Salbe de aur? Cuvinte urâte? Segregare? Priviri rele? Nici vorbă. La şcoala din Sadova toţi elevii sunt la fel. Se văd la fel. Nu fac nicio diferenţă între ei şi te obligă prin relaxarea lor socială să nu faci nici tu. E reconfortant sentimentul, într-o Românie ajunsă celebră în lume după huiduielile de la concertul Madonnei.

Clasa a VI-a B face cunoştinţă cu noua dirigintă, domnişoara Natalia. „Care are cea mai mare medie din clasă?” „Eu!”, ridică mâna un băiat mai fâşneţ. „Am 8.” „Nu se poate! Anul ăsta vreau să învăţaţi toţi de 10! Ne-am înţeles?”, trasează diriginta prima regulă. Apoi continuă cu interviul colectiv. În clasă s-au strâns doar şase elevi. Iar pe lângă perete, trei mămici se uită emoţionate la ei. Deşi au trecut şase ani de când copiii se duc la şcoală. „O să vină şi ceilalţi, doamna!”, o asigură pe Natalia băiatul guraliv. Se vede cu uşurinţă pe feţele lor că se simt bine în noile bănci şi că sunt nerăbdători, pentru că încă nu apucaseră să cuprindă toată noutatea ce îi înconjoară.

( Măcar la mine acasă să îl public )